Image
AFTER SCHOOL TARGOVISTE - PITICUL FERICIT

PITICUL FERICIT


After-school Piticul Fericit


O lume mai bună pentru copii este o lume în care toţi copiii se vor putea bucura de anii copilăriei – un timp al jocului şi al învăţării, când copiii sunt iubiţi, respectaţi şi alintaţi, când drepturile le sunt promovate şi protejate, fără nici un fel de discriminare, când siguranţa şi bunăstarea lor sunt considerate primordiale şi când se pot dezvolta în sănătate, pace şi demnitate


Obiective:


-Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
-Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
-Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
- Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi,bdeprinderi şi atitudini necesare pe tot parcursul vieţii.
Program: - preluarea copiilor de la scoli
- efectuarea temelor obligatorii cu un cadru specializat
- masa de pranz
- optionale ( engleza, desen, bune maniere, cultura generala)
- joaca, multa joaca si activitati